Organizare nunta

Furatul Miresei: Sfaturi si Idei

Furatul Miresei

Unul dintre cele mai vechi si indragite obiceiuri specifice nuntilor romanesti este furatul miresei. Acest moment reprezinta un prilej de amuzament atat pentru invitati, cat si pentru miri. Plus ca ofera celor prezenti sansa de a se remarca fie ducand mireasa intr-o locatie inedita fie prin punerea in scena a unei rascumparari pline de haz. Aceasta traditie este practic o sursa interminabila de idei si posibilitati pentru a anima intreaga nunta.

Cum furi mireasa?

Acest obicei de nunta este atat de uzual incat de cele mai multe ori “hotii” nu trebuie sa depuna prea mult efort pentru a fura mireasa. De obicei, aceasta intuieste ca sub pretextele de tipul “cred ca esti epuizata de la atata dans, nu vrei sa iesim putin afara sa iti revii?” se ascunde intentia de a fi furata de la nunta. Cele mai multe mirese sunt dornice sa evadeze pret de o ora si vor veni de buna voie in timp ce altele iti vor spune clar si raspicat ca nu vor sa fie furate. Daca mireasa spune de la inceput ca nu doreste acest lucru atunci cel mai bine este sa-i respecti dorinta altfel risti sa creezi niste momente penibile pentru toata lumea unde nici mirele nici nasul nu vor dori sa rascumpere mireasa.

Inspiratie: Suntem siguri ca deja cunosti una dintre cele mai dramatice metode de a fura mireasa. Cea in care niste presupusi raufacatori cu masti pe fata intra in restaurant pe motocicleta sau pe jos, adesea inarmati cu arme de jucarie si rapesc mireasa sub privirile mai mult sau mai putin ingrozite ale invitatilor. Cei care au talent actoricesc pot face deliciul tuturor, insa atentie la invitatii in varsta care cel mai probabil nu vor intelege de la inceput gluma.

Unde duci mireasa?

Aici totul depinde de locatia unde este tinuta petrecerea de nunta. Desi ar fi frumos sa strabati orasul pentru a ajunge cu mireasa pe stadion sau in parcul unde obisnuiati sa chiuliti in timpul liceului, daca drumul presupune mai mult de 10-15 minute dus atunci nu are rost. In final veti petrece mai mult timp in masina decat la “locul rapirii” unde se presupune ca trebuie sa va distrati, iar intre timp invitatii de la petrecere se vor plictisi in asteptarea negocierilor si a intoarcerii voastre.

Idei de locatii:

Lacurile urbane sunt intotdeauna un loc minunat pentru a filma si a face poze, mai ales ca in ziua de azi parcurile care le inconjoara sunt foarte bine iluminate chiar si pe perioada noptii. Plus ca vei adora schimbarea totala de atmosfera. De la galagia si fastul petrecerii la linistea si racoarea din mijlocul naturii.

Parc de distractii:

In orice oras exista cateva parcuri de distractii care sunt deschise pana noaptea tarziu, mai ales pe timpul verii si la inceput de toamna cand vremea de afara inca mai este placuta. Gandeste-te cat de bine v-ati putea distra colindand parcul cu o vata de zahar in mana si ce poze frumoase ar iesi in timp ce va dati in carusel, montaigne rousse sau trenulete.

Obiective turistice:

Una dintre cele mai comune variante este sa duci mireasa la un obiectiv turistic din apropiere. O cladire cu o arhitectura renumita, un monument important sau un muzeu deschis pe timpul noptii pot reprezenta cateva idei foarte interesante.

Un bar:

Varianta barului sau clubului este alta optiune destul de populara. Acestea sunt deschise aproape la orice ora din noapte si reprezinta avantajul ca mireasa poate dansa in sfarsit fara retineri si de ce nu – consuma cocktailul preferat in tihna. Mai mult, decorul specific clubului si luminile disco arata foarte bine in poze.

Pe stadion:

Suntem siguri ca ati vazut de multe ori la TV mirese care si-au facu aparitia in mijlocul unui meci de fotbal. Daca in zona se afla un stadion unde se joaca un meci tarziu puteti profita de ocazie pentru a pune in scena un furat de mireasa mai altfel.

Un loc interesant din oras:

Exista zone in care se gaseste arta murala urbana de tipul graffiti sau o gradina verde luxurianta care ar arata foarte bine in poze. Orasele ascund numeroase locatii inedite si originale care au un potential neasteptat pentru a transforma un simplu furat al miresei intr-o experienta de neuitat.

Sfaturi:

Este indicat ca o mireasa sa nu lipseasca mai mult de 40 de minute de la propria nunta. Nu este placut nici pentru mire, dar nici pentru invitati sa petreaca cateva ore asteptand intoarcerea miresei. De aceea este bine ca locul in care o duci sa fie aproape si ca negocirile prin telefon sa nu se lungeasca prea mult.

Rascumpararea miresei poate fi fie un moment placut si plin de haz fie unul jenant si deranjant atat pentru miri, cat si pentru invitati. Totul depinde de tine. Nu trebuie sa exagereti cu recompensa. Aceasta nu trebuie sa fie una de ordin financiar sau material. Cu totii suntem plictisiti de cererile clasice: bani in lei sau valuta, bautura si alte pretentii invechite. Invitatii se asteapta la putina originalitate si simt al umorului. Cateva variante moderne sunt: ca miresele sa danseze ceva usor ridicol cum ar fi balet in fusta tutu, sa compuna o poezie pentru mireasa folosind cuvinte alese aleatoriu de invitati sau sa cante o melodie amuzanta la Karaoke.

Ce trebuie sa stii este ca daca mireasa a fost furata inainte de miezul noptii atunci nasul trebuie sa plateasca recompensa, iar dupa miezul noptii rascumpararea ei cade in grija mirelui.

Distribuie
Diva Events

Pe divaevents.ro vei gasi multe articole cu informatii utile si idei pline de inspiratie, care te vor ajuta sa-ti organizezi nunta asa cum ai visat!

Write A Comment

Pin It